Ca în fiecare an, 27 martie înseamnă Ziua Internațională a Teatrului. O zi în care îi omagiem pe toți slujitorii Thaliei, de la actori și regizori la dramaturgi, de la scenografi la mașiniști. Potrivit tradiției inaugurate în 1962 de Jean Cocteau, o personalitate a lumii teatrale este invitată de Institutul Internațional de Teatru al UNESCO să își expună viziunea asupra celei mai vechi arte. Mesajul este ulterior tradus în 20 de limbi, este citit spectatorilor înaintea reprezentațiilor din seara de 27 martie și este difuzat în mass-media.
Anul acesta, invitatul este regizorul Krysztof Warlikowski, unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai școlii poloneze, cunoscut pentru interpretările novatoare ale autorilor antici și pentru punerea în scenă a unor curajoase piese contemporane.
De ziua lor, le urez slujitorilor Thaliei cât mai multe bucurii pe scenă!